Un marinar a văzut în anul 1849 un monstru marin – Tylosaurus – care trăia acum 160 de milioane de ani şi trebuia demult să fie dispărut…

În vara anului 1849, căpitanul de marină Hope a văzut, într-o zi senină, când oceanul părea de cleștar, un animal uriaș, deplasându-se încet pe fundul nisipos al golfului California. Ciudata creatură, având aproximativ 20 metri lungime, semăna cu un crocodil, dar avea un gât lung și înotătoare în formă de lopată în locul labelor obișnuite, cu gheare, ale reptilelor. Capul era triunghiular, cu fălci lungi și puternice, labele anterioare erau mai lungi decât cele posterioare, iar coada, groasă și turtită lateral. După ce s-a târât pe nisipul auriu câtva timp, ajungând la ape mai adânci, animalul a început să înoate în felul broaștei țestoase, adică lopătând pe laterală.
Relatarea căpitanului Hope (publicată în ziarul britanic „Times” în iunie 1850) este extrem de interesantă, el fiind probabil primul om care a reușit să vadă un „crocodil de mare”. Unii zoologi au încercat să explice publicului că, în mod sigur, căpitanul se înșelase, luând o banală broască țestoasă pieloasă drept crocodil. Dar Luthul, campionul broaștelor țestoase marine pieloase, nu atinge decât cel mult 2,5 m lungime, iar forma oval aplatizată a trupului său, oricât ar fi părut de alungită (deformată) sub apă, nu putea da naștere la asemenea confuzii. Capul broaștelor țestoase marine este aproape rotund, având un bot cornos ca un cioc arcuit, iar coada lor este scurtă și relativ subțire. Se poate cu greu presupune că un marinar experimentat ar fi luat o broască țestoasă drept crocodil, cu atât mai mult cu cât știa că nicio specie de șopârlă de pe Terra nu atinge asemenea dimensiuni.
Acum aproape 160 milioane de ani, în Mezozoic, trăiau în oceanele planetei noastre uriașii Tylonuri (Tylosaurus). Semănau cu niște crocodili obișnuiți, dar atingeau 20 metri lungime, aveau labe înotătoare ca ale broaștei țestoase, iar de-a lungul șirei spinării, până în vârful cozii, li se întindea o creastă dințată ca a tritonului. Ar fi posibil ca această specie sau una asemănătoare să supraviețuiască până astăzi în adâncimile oceanului ? Desigur, faptul este neobișnuit, dar nu improbabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate