Dintre toate sarbatorile unui neam, cele mai dorite si mai iubite sunt sarbatorile Craciunului. Nu exista crestin, in sufletul caruia sa nu patrunda o parte din bucuriile legate de aceste sarbatori. Importanta pe care o are Craciunul in viata noastra spirituala, unitatea de simtire religioasa si dorinta de inaltare sufleteasca, spre cer, au facut ca de aceste sarbatori sa fie legate unele din cele mai pitoresti obiceiuri si datini ale neamului nostru.
Dupa parerea unora, credintele si datinele poporului nostru in legatura cu sarbatorile Craciunului sunt de provenienta pagana, imbracate cu motive crestinesti. In strctura psihologica a neamului romanesc s-au mostenit o buna parte din insusirile sufletesti a celor vechi; de la daci – mandria si iubirea de libertate, iar de la romani – dragostea de arta si poezie. Desigur, ca alaturi de aceste insusiri sufletesti era firesc sa se mosteneasca in traditiile romanesti elemente din datinile si obiceiurile celor doua popoare.
Sarbatorile Craciunului la romani purtau numele de Saturnalii. Trei zile in sir tineau petrecerile, mancaruri peste mancaruri si bauturi de tot felul. Saturnalele erau in cinstea zeului Saturn, patronul agriculturii. Sarbatorile date in cinstea zeului Saturn coincid cu Craciunul crestinesc prin traditie.
In vechime se obisnuia bataia cu grau. Obiceiul acesta mai suravietuieste inca si azi, fiind indeplinit de fetele de la tara pe la primul cantat din ajun al cocosilor. Ele lovesc in ferestre si in pragul casei cu grau, iar cei dinauntru datori sunt sa raspunda: „Snop inalt si greu / Sa ne dea Dumnezeu”.
Nasterea Divinului Iisus a fost un prilej de profunde emotii religioase, care in cursul timpului s-au concretizat in forme de colinde transmise noua in traditiile sarbatorilor de Craciun. Incepand cu ajunul Craciunului, copii, fete si chiar barbati organizati in cete merg din casa in casa la colindat. Ei sunt asteptati cu bucurie de locuitori si, cand vin sunt primiti cu cinste. Colindele sunt poezii ocazionale cu caracter liric in care poporul nostru, in cursul veacurilor, si-a exteriorizat simtirea sa religioasa cu toate caracterele ei specifice psihologiei noastre. Colindele au revarsat in sufletul celor obiditi, mangaierea vietii de dincolo de mormant. Ele picura ceva din eternul divin in sufletul omului legat asa de strans de pamant, si-l face mai uman cu aproapele, mai impacat cu greutatile vietii si mai increzator in rosturile acestei lumi. Colindele aduc o raza de bucurie si speranta in zilele mai bune, infratesc deopotriva pe cel sarac cu cel bogat, fericitul cu nefericitul, tineri cu batrani, intr-o superioara armonie sufleteasca.
Incepand din revarsatul zorilor in ziua Craciunului, usile oamenilor se deschid primitoare si sufletele religioase primesc pe vestitorii nasterii divinului Iisus. Steaua aparuta deasupra ieslei in care s-a nascut pruncul Iisus, cu 2.000 de ani in urma, este simbolizata in cantecele acestea. Cine ar putea sa imite mai bine corul ingerilor, in care se vesteste minunea minunilor – nasterea lui Iisus – decat glasul nevinovat al copiilor, care colinda prin casele crestinilor.