In toate timpurile, strigoiul, fiinta supranaturala, emblema pasiunilor omenesti, a figurat in traditia faptelor miraculoase. In cea mai mare parte a Germaniei, in Ungaria, in Polonia, de-a lungul Dunarii pana departe in Turcia, poporul crede in strigoi. Se spune ca strigoii sunt mortii care ies in timpul noptii din mormintele lor, pentru a-i chinui pe cei vii. Prin unele parti se crede ca indivizii care au fost vizitati de strigoi devin la randul lor strigoi, si urmeaza sa faca aceleasi lucruri.
In toate partile pe unde exista credinta in strigoi, exista si obiceiul de a se dezgropa cadavrele banuite de a fi strigoi, pentru a fi descantate si vindecate. Un spaniol din secolul al XVIII-lea povesteste intr-o lucrare a sa asupra spiritelor, pataniile unui oarecare haiduc, numit Arnold. Treizeci de zile dupa moartea acestui bandit, care fusese calcat de o caruta, patru persoane murira subit, prezentand toate aceleasi simptome – simptomele celor omorati de catre strigoi. Banditul a fost dezgropat si s-a vazut ca credinta multimii era indreptatita. Intr-adevar, corpul banditului era poleit, parul si unghiile crescute, iar giulgiu in care fusese infasurat era plin peste tot de sange. S-a batut in corpul banditului un tarus care-i trecu drept prin inima. Apoi i s-a taiat capul, iar restul corpului fu ars. Aceeasi operatie fu repetata si cu cei patru omorati de strigoi, care, dupa credinta generala, trebuiau sa devina si ei la randul lor tot strigoi.
Credintele acestea exista si pe la noi, dar nu sunt asa de adane inradacinate ca prin alte parti. Si apoi, sentimentul de respect pentru morti, este prea puternic, pentru ca sa i se poata ingadui cuiva profanarea mormintelor.