În secolul al II-lea d.Hr., un canon al Scripturii nu fusese încă „stabilit” și exista o coexistență între textele apocrife și cele „canonice”. În această perioadă, Părinții Bisericii au început să adune textele care, în secolul al III-lea, aveau să fie numite „Noul Testament”, marcând astfel o fază pe care aș defini-o drept „crucială”, deoarece a condus la realizarea unui dublu obiectiv:
– producerea unui NT ca un complex literar stabilit
– încheierea Bibliei, deoarece este compusă din două părți distincte, dar
„intertextualizate”, numite respectiv „Vechiul” și „Noul” Testament.
Nu copia sau reposta videoclipul, dacă îți place te rog să-l distribui și/sau să-l adaugi în playlist!
Teorii Incredibile (Claudia Mesea Paraschivescu) își propune informarea într-o manieră elocventă d.p.d.v. jurnalistic a publicului țintă. Totul despre teorii care au șocat sau au schimbat istoria omenirii. Omul aspiră întotdeauna spre evoluție, creație, pătrundere în necunoscut, dornic de cunoaștere a tot ce îl inconjoară! Împreună vom descoperi tainele ascunse ale istoriei speciei umane.
Vizionare placută!
source