Cine a construit pe Lună un zigurat care se aseamănă cu ziguratele de pe Terra? Vreo civilizaţie extraterestră?

Autorul Mike Bara, care a scris cartea „Ancient Aliens on the Moon”, adică „Străvechii extratereştri de pe Lună”, a observat într-una din fotografiile misiunii Apollo ceea ce pare a fi… un zigurat străvechi pe Lună! Dacă structura este una autentică, cine ar fi putut construi aşa ceva pe astrul nostru selenar? O civilizaţie necunoscută, de origini extraterestre? Şi cum se face că se aseamănă cu ziguratele de pe Terra?
Ziguratele erau construcții masive ridicate în Mesopotamia antică și pe podișul iranian de vest. Ziguratul avea forma unei piramide în trepte care avea în vârf un templu care servea și ca observator astronomic. Ziguratele aveau între trei și șapte nivele, fiecare simbolizând un astru, sau din cauza credinței că zeii coborau din cer în 7 zile. Planul este pătrat, îndreptat către cele 4 puncte cardinale.
Mike Bara a scris mai multe cărţi pe această temă, printre care şi „Străvechii extratereştri de pe Marte”, de exemplu. Acesta consideră că „îngerii căzuţi din Biblie” – descrişi ca fiind foarte înalţi şi cu ochi enormi – să nu fie altceva decât oameni crescuţi mai multe generaţii pe Marte şi al căror corpuri s-au schimbat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: Crypto News , FYTube , masini in rate